Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

MOȘIE ARENDATĂ - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru MOȘIE ARENDATĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 21 pentru MOȘIE ARENDATĂ.

Emil Gârleanu - Întâmplarea

... mort, în pat, culcat pe o parte, cu mâna sub cap. Nici o urmă de zbuciumare, de suferință, nimic. Slugile curții și oamenii de pe moșie se perindară, unul câte unul, pe lângă patul stăpânului, duceau mâna la gură, rămâneau câteva clipe cu ochii mari deschiși, privind mortul, apoi, făcându-și ... unde se dusese să petreacă și el ca orișicare muncitor cum petrecuse și conul Iordache în decuvremea nopții în care se stinsese, se întoarse la moșie și se culcă. A doua zi, vechilul, venit să-l scoale, îl găsi mort în același pat. Singura deosebire era că bietul conul ... și fără moștenirea asta, ori de frică să nu-i fie și lui scris s-o părăsească prea de curând, nici nu abătuse pe la moșie. Trimisese numai un om să ferece hambarele, șurile, odăile cu tot ce aveau în ele, iar moșia o arendă. Din ograda caselor se împrăștiară toți ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Naționalism și antisemitism

... școalelor profesionale? Nu putem constituì legi românești pentru cumpărarea obiectelor trebuincioase dela producătorii români? Să ne întovărășim pentru a concurĂ  pe Evrei la arenda

 

Ion Luca Caragiale - La conac

... vine și unde se duce tânărul. Vine de acasă și se duce la oraș, să plătească boierului câștigul întârziat, cincizeci de galbeni, pentru sfoara de moșie din Poenița, pe care o ține taică-său în arendă. Și jocul pornește iar... Tânărul se vâră și el... și joacă. - Mă, țângăule, zice unchiul ... și fără să mai zică o vorbă, îi apleacă cu multă luare aminte asupra mesei. E trei după miezul nopții. S-a dus arenda!... și două inele și ceasul!... S-ar fi dus și calul și șaua, dacă unchiul și orzarii n-ar fi suflat în lumânări și n ... odaie; nepotul ascultă d-abia târându-se pe picioare. - Cât ai pierdut, mă? - ...Tot. - Cât tot? - Ce-am avut eu... și... - Și ce mai? - Și... arenda. - Cincizeci de galbeni? Nepotul dă din cap punând ochii în pământ. - Cine te-a pus sa joci, dacă nu știi jocul? - Dracul m ...

 

Cezar Bolliac - Clăcașul

... Ca copaciul roditor, Ca rodirea dintr-o luncă Voi striviți pe muncitor. El și fiii, și soție, Boul, vaca și viței, Toți sunt zestre pe moșie : Robi ai muncii, robi ai ei. Sunteți veseli cînd ne vindeți În arendă la cochinți ! Camătă pe muncă prindeți Pruncilor de la părinți ! Bătrîn, văduvă ...

 

Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă

Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă 1907 din primăvară până'n toamnă de Ion Luca Caragiale În martie trecut, un scriitor romîn a dat pentru "die Zeit" un articol privitor la răscoalele țărănești, pe care acel ziar l-a și publicat, suprimîndu-i, după conveniențele redacției, încheierea. Niște ochi deprinși înțelegeau asta îndată. Dar articolul a trecut cu totul neluat în seamă de presa noastră, și, probabil, rămînea uitat detot, dacă d. M. Dragomirescu, jertfind, din strîmtul spațiu al revistei d-sale literare "Convorbiri", nu-i făcea acum în urmă favoarea să-l reproducă, după originalul romînesc, măcar în bună parte. Astăzi, cînd oricine are dreptul a se preocupa de marile noastre probleme de Stat, i se pare autorului că n'ar fi nepotrivit să-și publice articolul așa cum l'a așternut el pe atunci, cu un adaus, ce se impune acuma, o jumătate de an mai tîrziu. Propunîndu-și a da la lumină încet-încet o serie de note asupra împrejurărilor la cari asistăm, el socotește să aducă un oarecare serviciu public, util, dacă nu în momentele actuale, barem în unele viitoare; ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor

Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea ţiganilor, ştergerea privilegiilor boiereşti, emanciparea ţăranilor Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor de Mihail Kogălniceanu Discurs rostit la 1/13 aprilie 1891 în ședința solemnă a Academiei Române organizată cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la fondare Sire! Preagrațioasă doamnă și regină! Alteță regală! Doamnelor și domnilor! Colegii mei mi-au încredințat misiunea de a lua și eu cuvântul în această mare și frumoasă zi, în care serbăm jubileul de 25 de ani al fundărei Academiei Române. Această onoare o datoresc vârstei mele înaintate. În adevăr, cu excepțiunea venerabililor noștri colegi, domnii N. Kretzulescu și G. Barițiu. eu sunt, dintre toți ceilalți academicieni, cel mai în vârstă. Și, dacă ar fi exact anul nașterii mele ce mi-l dau nu numai biografii străini, dar și literatorii români, care au binevoit a se ocupa cu scrierea vieții mele, eu aș fi mai înaintat în bătrânețe decât chiar Nestorii mai sus-numiți ai Academiei Române. După Lexiconul de conversațiune al lui Meyer (Meyer's Konversations-Lexicon) , eu aș fi născut la 1806; și, nu mai demult decât sunt câteva săptămâni, "România literară" mi-a dat ...

 

Vasile Alecsandri - Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu

Vasile Alecsandri - Protestaţie în numele Moldovei, al omenirii şi al lui Dumnezeu Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu de Vasile Alecsandri 1848 Fraților români din toată România! Vă chem să fiți martori la nelegiuirile guvernului prințului Moldovei, Mihail Sturza, care de patrusprezece ani s-a arătat prin toate faptele sale dușmanul cel mai aprig al nației noastre! Veniți cu toți să protestăm în fața lumii împotriva sistemului barbar și corumpător ce a întrebuințat până acum acest domnitor pornit de patimi spre a ținea Moldova în lanțuri și în întunecime! Veniți cu toți să protestăm în numele Patriei, al Omenirii și al lui Dumnezeu, împotriva tiraniei machiavelice a acestui om, care nu respectă nici Patrie, nici Omenire, nici Dumnezeu! De 14 ani, Mihail Sturza, stăpânit de nesațiul iubirii de argint, se slujeștele de măsurile cele mai arbitrare și de chipurile cele mai nerușinate pentru de a-și îndestula patima răpirii; dar, spre nenorocirea țării, acea patimă este neîndestulată, căci ea nu are hotare. De 14 ani, Mihail Sturza, înarmat cu otrava corumperii, stinge simțirile de omenie și de cinste din inimile supușilor săi, degradează caracterul nației, ...

 

Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău

Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău Comoara de pe Rarău de Nicolae Gane Întovărășit de-un călăuz din Dorna, tânărul Costin se urca pe muntele Rarău, care este unul din cele mai înalte piscuri ale Carpaților. Deasupra Rarăului stau clădite două stânci gigantice numite Pietrele Doamnei, înnegrite de timp, sfâșiate de furtuni și care, văzute pintre neguri, cu turnurile lor fantastice, samănă a fi un palat zidit în lumina aerului. Atras de frumuseța acelor stânci, Costin se urca încet și greu în urma călăuzului pe o potică strâmtă unde abia găsea destul loc spre a-și așeza piciorul, având în dreapta muntele ce se înălța ca un zid deasupra capului său, și la stânga o prăpastie fioroasă, în fundul căreia se zărea șerpuind Bistrița mică, ca o cordea. Cu cât înainta, cu atât coasta devenea mai răpede și mai obositoare. Cărarea se strâmta din ce în ce mai mult și pe une locuri dispărea cu totul. Era în luna lui august. Aerul răcoros și parfumat ce se râdica din sânul codrilor îi străbătea adânc în piept și ochii săi alergau rătăcind din loc în loc, privind când figurile bizare ale stâncilor, când cursul împletit al ...

 

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul şi Francmasoneria Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul și Francmasoneria de Nicolae Paulescu publicată în 1913 Cuprins 1 SPITALUL [1] 1.1 I. Ce este un medic? 1.2 II Dar, ce este un bolnav? 1.3 III Ce este un spital? 1.4 Dar ce este Caritatea? 1.5 LEGISLAȚII RELIGIOASE 2 CORANUL 2.1 I. - Patima de proprietate 2.2 II. - Patima de dominație 2.3 III. - Legea iubirii 3 TALMUDUL 3.1 I. - Patima de proprietate 3.1.1 1. - Cămătăria 3.1.2 2. - Frauda 3.1.3 3. - Jurământul fals 3.2 II - Patima de dominație 3.3 III - Legea iubirii 3.4 Omorurile rituale 4 CAHALUL 4.1 ORGANIZAȚIA STATULUI JIDOVESC 4.1.1 A) CAHALUL ELEMENTAR 4.1.1.1 I. - Școlile talmudice 4.1.1.2 II. – Proprietate 4.1.1.3 III. – Dominație 4.1.2 B) CAHALELE SUPERIOARE 4.1.3 EFECTELE CAHALELOR TALMUDICE 4.1.3.1 AUSTRO-UNGARIA 4.1.3.2 BUCOVINA 4.1.3.3 GALIȚIA 4.1.3.4 UNGARIA 4.1.3.5 AUSTRIA 4.1.3.6 FRANȚA 4.1.3.7 ALGERIA 4. ...

 

Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență

Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie şi adolescenţă Amintiri din copilărie și adolescență de Garabet Ibrăileanu Amintirile au fost precedate în ,,Adevărul literar și artistic" de următoarea notă a redacției: ,, Începem publicarea amintirilor de copilărie și adolescență ale lui G. Ibrăileanu. Aceste amintiri datează din 1911. Ele sunt redactate sub formă de scrisori către un prieten, în casa căruia au și fost scrise. Manuscrisul scrisorilor stătea pe biroul prietenului, de unde Ibrăileanu îl lua și îl completa. Cum scrisorile nu erau destinate apariției, ele se prezintă sub prima redactare -- fără nici o corijare de formă. Le publicăm atât pentru frumusețea paginilor în sine, cât și ca document pentru înțelegerea unei epoci și a unui om ale cărui fine resorturi sufletești pot fi descoperite numai din lectura acestor pagini, care cuprind fapte necunoscute chiar de mulți dintre prietenii lui Ibrăileanu." Duminică 31 iulie 1911 Încep să-ți scriu câteva lucruri de altădată, așa cum mi-or veni sub condei, fără nici un plan și fără nici o pretenție. Cele mai vechi lucruri, de care mi-aduc aminte, sunt casa de la Roman, unde am stat până la vârsta de 5 ani, și familia câtă stătea în acea ...

 

Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)

Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri) Constantin Negruzzi. Introducere la scrierile lui de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 Note I Pentru a judeca și a prețui meritul unui autor, trebuie a cunoaște bine timpul în care el a scris, gradul de cultură a limbii în care el a fost îndemnat a scrie și dificultățile de tot soiul, prin care geniul său și-a făcut drum pentru ca să iasă la lumină. Să vedem dar în ce epocă C. Negruzzi a creat pe Aprodul Purice și pe Alexandru Lăpușneanu, acest cap d-operă de stil energic și de pictură dramatică, în ce epocă el a tradus cu atâta măiestrie Baladele lui V. Hugo și a compus acea colecție de Păcate ale tinereților, ce sunt de natură a pune pe C. Negruzzi în pleiada de frunte a literaților români. A sosi pe lume într-o țară liberă și civilizată este o mare favoare a soartei; a găsi în acea țară o ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...